Cele cinci maimuțe și o scară

          In cadrul unui experiment, cinci maimute au fost inchise intr-o cusca. In mijloc se afla o scara si deasupra au fost atarnate cateva banane.

         De fiecare data cand una dintre cele cinci maimute incerca sa urce scara, cercatorii le stropeau cu apa rece pe celelalte patru maimute.

        Dupa o vreme, de fiecare data cand una dintre maimute incerca sa urce acea scara era trasa inapoi si batuta de celelate patru maimute.

La scurt timp, niciuna dintre maimute nu a mai indraznit sa urce pe scara.

         Cercetatorii au decis apoi sa o inlocuiasca pe una dintre cele cinci maimute cu o alta maimuta. Primul lucru pe care l-a facut noua maimuta a fost sa se urce pe scara. Imediat, celelalte maimute au luat-o la bataie.

Dupa cateva incercari zadarnice si alte cateva conflicte, noul membru a invatat ca nu este voie sa urci pe scara, chiar daca nu cunostea motivul pentru care nu ar trebui sa faca asta.

         Cea de-a doua maimuta a fost inlocuita si povestea s-a repetat. Ba chiar mai mult, cea dintai maimuta, cea care a fost inlocuita a participat si ea la bataia pe care a luat-o noul oaspete. Cea de-a treia maimuta a fost inlocuita si povestea s-a repetat. Cea de-a patra a fost inlocuita si povestea s-a repetat. Intr-un final a fost inlocuita si cea de-a cincea maimuta.

La sfarsit a ramas un grup de cinci maimute. Cu toate ca niciuna dintre cele cinci maimute nu au fost supuse dusului cu apa rece, acestea au continuat sa  bata pe oricare dintre maimutele care incercau sa se ridice pe acea scara.

      Daca am fi avut posibilitatea sa le adresam acestor maimute intrebarea “Care este motivul pentru care va aplicati corectii?”, cu siguranta raspunsul lor ar fi fost: “Nu stim. Asa stau lucrurile pe aici. “Iti suna cunoscut?”.

Sursa – Povestea, o fabula din zilele noastre, a fost inspirata in cea mai mare parte de experimentele desfasurate de G.R. Stephenson asupra primatelor si de anumite experimente realizate de Wolfgang Kohler in perioada anilor 1920. 

Anunțuri

Discipolul, maestrul și furnica

La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei, bătu un pelerin:

– Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.

Călugării îl măsurară din cap până-n picioare, fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii, îl întrebă:

– Cu ce te pot ajuta?

– Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare, așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră, îi vorbi despre dorințele sale. Maestrul îl ascultă și, după ce termină, îi spuse:

– Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?

– Da!

– In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci, căci vreau să-mi fac un altar din ea. Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.

– Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…

Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..

“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om”, își zise în gând.

Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră, mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică care se oprise din drumul ei, chiar în fata piciorului său si care cara după ea, o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.

“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… Indrăzneala ei l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.

Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav. Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:

– S-a întâmplat ceva, dragul meu?

– Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!

– Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!

Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând, cum să facă să ridice piatra și, în același timp, se gândea și la furnică, la puterea ei.

“Voi reuși… voi reuși, pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.

Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.

Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:

– Ai învățat?

– Da, maestre, am aflat multe, observând. In primul rând, am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol Acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l si îl poți trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine… In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine și atunci, puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț, dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.

– Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții: nu există obstacol pe care să nu-l învingi, atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.

Bine ai venit printre discipolii mei.