La începutul unei relații mă angajez să…

         O discuție avută astăzi cu cineva m-a dus cu gândul înapoi în timp, cu cel puțin 8 ani.

La vremea aceea gândeam că odată intrat într-o relație, când ambele părți dau pe-afară cu declarații și promisiuni, amorțiți fiind de săptămâna ”oarbă”, lucrurile sunt clare ”până ce moartea ne va despărți”.

Era ca și cum semnam un angajament, un contract în care termenii erau foarte clari: subsemnata/ subsemnatul, mă angajez să te iubesc și să-ți fiu alături toată viața, ceea ce te obligă și pe tine la același lucru și ferească Sfântul să te răzgândești, că nu se știe câte reproșuri îți voi aduce cel puțin două vieți de acum încolo.

          Ei bine, viața mi-a dat următoarele lecții:

Oamenii intră în viața noastră cu un scop și nu-nseamnă că vor rămâne pe veci acolo.

Oamenii au libertatea de a alege cât să ne rămână alături, iar atunci când se-ndepărtează de noi, înseamnă că asta este cel mai bine atât pentru noi, cât și pentru ei.

Totul este o alegere, nimic nu-i rău sau bine și din tot avem de învățat, pentru ca la final acest TOT să ne definească.

Oamenii nu sunt roboți și nu-i putem programa cât, cum și-n ce fel să ne iubească.

Fericirea noastră nu depinde decât de noi și nu este corect să punem în spatele nimănui dacă alegem să ne plângem de milă și să trăim într-o stare de continuă nefericire.

Iubirea înseamnă libertate și nu este un contract: te iubesc în condițiile în care tu-mi promiți că…

Viața-i frumoasă și tot ceea ce trăim se numesc LECȚII care ne-nvață despre menirea noastră-n această lume și e păcat să o irosim plângând sau reproșând că lucrurile nu au mers așa cum ne-am dorit, în condițiile-n care nu-ntodeauna știm ce este cel mai bine pentru noi.

Anunțuri