Atunci când ești părinte unic…

     

            Acest articol l-am pregătit pentru familiile   monoparentale și în special pentru mamele care au ales să-și crească singure copiii, deși poate fi util oricărei familii cu copii. 

              De ce pentru mame? Deoarece, conform unor statistici,  dintre părinții care-și cresc singuri copiii, 91%   este procentul  mamelor singure, pe de o parte, iar pe de altă parte,  pentru că și eu sunt una dintre cele 91% și atunci pot să vorbesc în cunoștință de cauză. 

            “Adevarul este că suntem foarte ocupate și lipsim mult dar…” încep plângerile multor mame care cer ajutor pentru copilul sau adolescentul care nu mai comunică, nu mai face altceva decât să stea în față calculatorului, a devenit dependent de alcool sau de droguri, lipsește de acasă, nu trece pe la şcoală etc.  

       Timp de doi ani de zile, programul meu a fost următorul: trezirea la ora 6, pregătirea copiilor pentru școală, transportarea copiilor la școală , mersul la primul job, la prânz luat copiii de la școală și dus la programe de meditații,  mers 60-70 de km la al doilea job pentru 2-3 ore, apoi cursuri de masterat până seara la ora 20.40 și întoarcerea acasă, nu mai devreme de ora 23. 

 Primul job presupunea activități zilnice cu copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani. A două zi, totul se repetă.

     În tot acest timp am citit tot ce se poate despre creșterea și educația copiilor, despre nevoile acestora, am participat la cursuri și seminarii de parenting pentru a găsi formulă magică, pentru a află rețetă unui părinte desăvârșit și nu o data  am gândit despre mine că sunt un dezastru de mamă-și asta a fost o mare greșeală. 

 În toată această zbatere am învățat ceva: am învățat că nu există rețete și nici formule magice și trebuie doar să învățam să avem mai multă încredere în noi, să ne iubim așa cum suntem , să avem siguranță că facem tot ceea ce putem în condițiile și cu mijloacele pe care le avem și să ne organizăm mai bine . 

         Nu este ceva rău în a fi un părinte ocupat, dar ar fi destul de rău să începem să ne învinovățim pentru că avem un program încărcat. 

 Este foarte adevărat că micuții au nevoie să le acordăm timp, însă important este nu cât timp le acordăm, ci calitatea timpului acordat. 

 Nu vei avea 60 de minute, nici 30 de minute, dar fă-ți timp măcar  5 minute și acestea să fie 5 minute de calitate pentru copilul tău. 

          Trage de ține când tu tastezi ceva la calculator, intră de 10 ori pe ușă să te întrebe ceva și te face să-ți uiți ideile pentru cel mai important raport pe care îl ai de scris? Te poți enerva , poți țipă la el sau să-l dai afară pe ușă de fiecare data când te întrerupe. Crezi că se va opri? Nu, n-o va face. Cât timp pierzi tu certându-l? Muuult. 

 Oprește-te cinci minute din ceea ce faci. Așază-te  la nivelul lui, privește-l în ochi, că el să-nțeleagă că în acel moment este cel mai important pentru ține , și răspunde-i, calm, la întrebări. Atunci, nevoia lui de-a primi atenție din partea ta va fi satisfăcută și fiecare va veți putea continuă activitatea fără nervi și țipete. 

          Măria Montessori, pedagog de renume,  consideră că treburile casnice fac parte din educația copilului. Acestea,  nu numai că îi pregătesc pentru viată și îi invată disciplină, dar le și fac mare plăcere micuților. Poate părea greu de crezut, dar ceea ce tu vezi ca pe o corvoadă  copilul vrea să facă pentru că îi dă sentimentul apartenenței la familie și îi dovedește că este important, că poate face ceva. Bineînțeles, vor fi treburi simple, ușoare, adaptate vârstei lui. 

          Pentru că din programul tău, mămico, face parte și „bucataritul”, lasă-l pe copil să-ți fie alături în marea aventură a gătitului. Poate spăla legumele, chiar și vasele, poate să pregătească o salată, chiar și la 4 ani-eu am încercat și a mers- poate să se joace cu coca, atunci când faci prăjituri,  și tu vei obține două lucruri de-odată: o masă gustoasă și un copil fericit. 

          Te-ai hotărât să faci curățenie? Atunci dă-i și lui o cârpă de praf și poți chiar să-l lași să încerce să dea cu mătura sau aspiratorul. Copiii sunt dornici să se facă utili și faptul că noi le dăm o șansa în acest sens ,  nu facem altceva decât să ajutăm la creșterea stimei de șine a copiilor   nostri. 

Pe de altă parte, câștigăm timp de calitate petrecut cu copiii noștri. 

           Iată o lista pe care Montessori a alcătuit-o cu treburile adecvate fiecărei vârste. 

   La 2-3 ani un copil poate pune jucăriile la locul lor, cărtile pe un raft, rufele murdare în coș, să împăturească  haine și ajută la punerea mesei.  

 La 4-5 ani, dă de mâncare animalelor de casă, face patul, udă plantele, prepară gustări simple, pune vasele în dulap.  

 La 6-7 ani, duce gunoiul, mătură, imperechează ciorapi, curătă legume, face salată. 

  La 8-9 ani, spală vase și rufe de mană, șterge praful, pune cumpărăturile la loc, face omletă, șterge masă din bucătărie. 

  La 10-11 ani, face curăț în bucătărie și în baie, dă cu aspiratorul, preapară o masă simplă, coase    nasturi. 

           După vârstă de 12 ani, un copil educat conform principiilor Montessori,  știe să facă mai multe decât unii dintre adulții care au fost cocoloșiți de părintii lor. Poate vărui sau vopsi un perete, dă cu mopul, schimbă becuri, spală mașină, face cumpărături după o listă, găteste o cină completă, face reparații simple prin casă, coace pâine, calcă haine, are grijă de frații mai mici. Faptul că dobândește aceste abilităti nu inseamnă că își va dedică tot timpul zilei lor. În programul lui, va există atât timp de treburi casnice, dar și  de invătat și de joacă.  

 
 

      


             Răbdare, încredere şi spor!

Anunțuri